Iubirea înseamnă mai mult decât cuvinte – O mărturie care aruncă în aer regulile lumii

 

Mi-e foarte greu să scriu despre această carte. Probabil pentru că nu aşa-i e numele. Ci  mărturie. Una care sfâşie şi vindecă în acelaşi timp. Una care aruncă în aer toate regulile lumii. Şi nu o face cu o bombă atomică, ci cu IUBIRE.

Ce vei citi aici este o viziune proprie, ce vine din inimă. Din acea inimă, din prisosul căreia Dumnezeu spune că „vorbeşte gura”.

Încep prin a-ţi spune, drag cititor, că am parcurs Iubirea înseamnă mai mult decât cuvinte în 3 ore şi jumătate. Am început la 12 noaptea, şi am terminat-o la 3.30 dimineaţa. Asta după ce, la programul de tineret, pastorul Florin Ianovici ne „povestise” cum stă treaba cu „trupul nostru, templul Duhului Sfânt”. 🙂 Cum să nu pierdem nopţile, să nu abuzăm de dulciuri, să nu.. să nu… Îţi povestesc asta pentru că la final am ceva să-ţi spun.

Am mari dificultăţi cu somnul de când eram adolescentă. Ce fac de nu dorm? Citesc. Ori cărţi ori bloguri. Dar niciodată, dar niciodată, nu am citit o carte întreagă fără să mă opresc o secundă măcar. Fără să beau apă şi fără să „ciugulesc” ceva. (Fructe, nu dulciuri, vă spun vouă acum, să mă dau mai catolică decât Papa!) 🙂

Cartea asta însă am citit-o exact aşa: cu nevoia de fiecare cuvânt ce avea să vină. O nevoie ca de oxigen.

Iubirea înseamnă mai mult decât cuvinte” nu poate avea o recenzie, ci un răspuns la scrisoarea pe care Daniel şi Dumnezeu ne-au scris-o nouă, celor de pe margine.

Cu inima-rugă îi răspund lui Daniel, în semn de mulţumire:

„Nu ştiu dacă faptul că am citit cartea asta la 2 zile după ziua ta e întâmplător sau nu, dar ce ştiu sigur este că uneori Dumnezeu ne îndeamnă să ne „donăm” zilele de naştere, pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă. Mie îmi pare că de ziua ta am primit de la El, pentru a doua oară în viaţa mea, confirmarea că „Mulţumesc, Doamne, pentru NU!”, e necesar să-mi devină deviză de viaţă. Şi NU-ul acesta este un răspuns la o rugăciune de „Doamne, dă-mi Tu…!”

Tu ţi-ai „donat” ziua de naştere şi ce s-a strâns ne-ai dat nouă, celor pe care îi dor inimile. Şi nu ne-ai dat bani, să facem vreo operaţie, să ne fie salvată viaţa, ci ne-ai dat direct din inima ta: dovada că IUBIREA adevărată există. Acea iubire pe care o facem legământ, la altar, „până când moartea…”. Şi dovada asta e singura care ne poate salva de la moarte. Cea spirituală. IUBIREA, Daniel, tu ne-ai dovedit că e singura care ne va scăpa sufletele de la ghilotină. Iubirea, adică Dumnezeu…

N-ai nevoie de multe cuvinte. Doar de suflete salvate.

 

Daniel Popescu. De mână cu Dumnezeu, cel mai bun prieten.

 

N-ai nevoie de multe cuvinte. Tu, Daniel, ai nevoie doar să ştii că ai ajuns la noi. Cei care suferim, care credem că nu mai avem scăpare, că e nedrept ce ni se-ntâmplă, că nu mai putem, că merităm altceva…

La mine ai ajuns la timp. Şi ştii de ce? Pentru că în clipa în care am citit ce a scris Alin Jivan în recomandare: „Eroii sunt oameni obişnuiţi…” , am înţeles că Dumnezeu ajunge întotdeauna la timp. Că ajunge să ne ţină în braţe să ne aline suferinţa, şi să ne salveze sufletele, când tocmai ne-a luat de lângă noi ceea ce iubeam mai mult, ORI că ajunge să ne salveze trupurile, vindecându-ne miraculos, El mereu ajunge la timp.

Cartea care a ajuns la timp. Să mă salvaze de la înec.

 

Tu ai ajuns când aveam nevoie să râd. Dar un râs din inimă, curat şi neprefăcut, unul care nu poartă o mască, să-l vadă lumea şi să fie invidioasă pe bucuria lui. Şi-am râs cu pofta unui copil de 5 anişori, când ţi-am citit năzbâtiile:

„Am luat un cearşaf din casă şi cutia cu aracet  pe care o cumpărasem mai dinainte şi am întins aracetul pe acel cearşaf. Am pus o butelie, cu arzătorul în sus, şi eu vroiam să zbor cu acel balon de pe bloc de la etajul 8.”

 Tu ai ajuns când aveam nevoie să îmi reamintesc că Dumnezeu ne dă daruri. Şi că datoria ne revine nouă, de a folosi acele daruri spre slava Lui. Dar folosirea asta nu e aşa, ca-n pilda talanţilor: să-i îngropăm, de frică…

Ci din contră, să-i înmulţim. Ai ştiut de mic că vei aduce oameni la Domnul, prin viaţa ta? Că vei fi un lider nu în mari companii, ci în Compania Marelui Dumnezeu? Dacă aş fi fost terapeut pe atunci, sigur ţi-aş fi zis:

„Măi băieţaş, tu poţi fugi prin cluburi cât vrei tu, dar nu vei scăpa de ce vrea Dumnezeu să-ţi dea: darul de-ai încuraja pe alţii, şi smerenia de a recunoaşte că numai mâna Lui te-a sculptat.”

„Mergeţi voi în partea aceea şi atrageţi câinii, dar nu le daţi carnea din prima, ca noi să apucăm fără grijă, iar când le daţi mâncarea, urmăriţi-i, şi dacă vin spre noi, anunţaţi-ne!”

„M-am tot gândit ce să fac cu toate acele plicuri – îmi dăduse o cutie aproape plină- şi atunci mi-a venit o idee genială. Aveam să facem din baraca noastră un mic magazin.” – de-aici oricine îşi va da seama, citindu-ţi mărturia, că aveai spirit de antreprenor, de mic:).

Şi-am închis ochii, după ce-am citit, şi I-am mulţumit Lui că îmi vorbeşte iară prin cuvintele oamenilor încercaţi, despre darul pe care mi l-a dat: de-a scrie. Aveam nevoie să-mi ia cineva mâna şi să-mi pună din nou peniţa în ea, să revin la iubirea dintâi: Cuvântul.

Tu ai ajuns când aveam nevoie să-mi amintesc că singura salvare e să îngenunchez la tronul Lui şi să-I mulţumesc că m-a scos din noroi. Capitolul 2 l-ai numit „Un fiu risipitor” şi ne-ai spus aşa:

„Când îngenunchez, dar nu în faţa crucii… Diavolul mă cobora treaptă cu treaptă., să îngenunchez în faţa mizeriilor lui. Nu m-a luat dintr-o dată, ci el avea mare răbdare cu mine.”

Tu ai ajuns când aveam nevoie să decid o dată pentru totdeauna unde mă îndrept. Vine o zi, în viaţa fiecăruia dintre noi, când ne dăm seama că viaţa nu e numai despre câţi bani ai făcut, ce ai mâncat şi cu ce te-ai îmbrăcat. Şi habar n-avem despre ce e de fapt. Şi-atunci, unii din noi ne luăm după ale lumii: alergăm după nimicuri, sperând să ne găsim împlinirea. Şi când ne dăm seama, după lungi agonii, că suntem nimicuri, şi tot ce facem e goană după vânt, strigăm la El. Unii nici nu-L cunoaştem, şi-L numim Univers. Strigăm la El să ne arate calea.

„Nu ştiam cu certitudine ce vrea să facă Dumnezeu cu mine, simţeam că trebuie să fac ceva. Am hotărât să mă rog şi să postesc până îmi va vorbi Dumnezeu încotro să mă îndrept.” – ai scris, fără să ştii probabil că prin cuvintele astea alţii, ca mine, vor decide să aibă curajul de a se lua la trântă cu diavolul. Şi nu cu săbii şi cuţite, ci cu armura Lui: post şi rugăciune.

Tu ai ajuns când aveam nevoie să înţeleg o dată pentru totdeauna că Dumnezeu nu ţine cont de vârsta şi de studiile noastre, ca să ne folosească spre gloria Lui. Multora ni s-a spus că nu suntem maturi, că suntem mici, că n-avem teologie, deci nu avem cum să dăm învăţătură. Şi-am ajuns să credem şi să ne petrecem timpul făcând orice altceva decât ce ne chemase Dumnezeu să facem. Şi ştii de ce? Că am ales să ascultăm de oameni, şi nu de Omul.

Ai scris: „De multe ori am fost descurajat să mai slujesc pentru că aş fi prea tânăr şi am nevoie să capăt experienţă, o dată cu creşterea în vârstă, sau să absolv studii teologice pentru a vorbi din Sfânta Scriptură.”

Şi prin cuvintele astea ne-ai încurajat pe toţi ceilalţi să ne folosim orice mic dar să-i slujim Lui. Cu smerenie, şi fără să avem o părere mai mare despre noi decât se cuvine, dar să slujim. Cu ce ne-a dat El.

Dacă ne-a dat suferinţa, atunci cu ea să venim înaintea lumii.

Din ea să vorbim. Ştii? Mie mi s-a spus cândva să nu-mi spun niciodată mărturia, pentru că având meseria de terapeut, oamenii nu vor mai veni la mine. Şi o să pierd clienţi, şi prin urmare banii. Am făcut întocmai o perioadă. Până când Cineva mi-a spus cu voce blândă: „Nu cu pâine şi apă, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

Acum aveam nevoie să-mi reamintească cineva. Dumnezeu a ales cartea ta. Şi o dată cu mine, le-a reamintit şi altora…

Tu ai ajuns când aveam nevoie să îmi amintesc că „Nu e bine ca omul să fie singur”. Când eşti rănit, tendinţa ţi-e să spui GATA. Să preferi să rămâi singur toată viaţa şi să te ascunzi de lume. Şi de Dumnezeu. Şi slavă Lui că NU face după voia noastră, căci altfel am fi demult aruncaţi în aer.

Ai scris: „În rugăciunile mele Îi mulţumeam Lui că îmi va arăta ce trăsături de caracter şi ce personalitate de fată se potriveşte cel mai bine felului meu de a fi şi îmi va deschide ochii să văd cine este acea persoană care îmi va completa lipsurile.”

Mi-ai amintit, cum le vei aminti tuturor celor ce-ţi vor citi mărturia, că fără El nu vom şti niciodată ce e potrivit pentru noi, şi vom alege greşit. Mulţumim, Daniel, pentru darul nemeritat pe care ni-l dai, acela de a ne aminti că fără El nu suntem nimic…

Tu ai ajuns când începusem să cred că ceea ce-I ceream Lui erau pretenţii de femeie plină de mândrie: un soţ care să-L iubească pe Dumnezeu mai mult decât pe mine.

CE TRĂSĂTURI DE CARACTER SĂ CAUŢI LA CEL CE-ŢI VA DEVENI SOŢ

Eu scriu ca femeie, sper să scrie altcineva din perspectivă masculină despre cartea ta, şi ce am să-ţi spun este că ne-ai dat nouă, celor ce vom fi –cu voia Lui- ajutor potrivit pentru soţii noştri, o lecţie cât o mie de lecţii: că iubirea învinge orice. Că nu suntem lipsite de smerenie dacă cerem un soţ care:

  • împlineşte voia Lui: „Pentru mine personal, slujirea are prioritate, fiind un lucru stabilit cu claritate atunci când L-am acceptat pe Dumnezeu ca Mântuitor personal.”

 

  •  se roagă pentru călăuzire: „Mă voi ruga înainte de a lua o decizie, şi voi cere un semn lui Dumnezeu în această privinţă, să fiu sigur că nu voi răni această fată.”

 

  •  parcurge studii biblice înainte de căsătorie cu aleasa lui: „Am stabilit să parcurgem împreună un studiu biblic despre familie, timp de 3 luni.”

 

  • cere binecuvântare: „Ne doream atât binecuvântarea lui Dumnezeu, cât şi a părinţilor.”

 

 

  • păstrează curăţia trupească înainte de căsătorie: „Prin post şi rugăciune am căutat să ne întărim şi să căutăm să împlinim voia lui Dumnezeu exprimată în Sfintele Scripturi, inclusiv în păstrarea curăţiei trupeşti înainte de căsătorie.”

 

  • îşi conduce soţia la Hristos: „Scumpa mea, mă bucur să aud asta, dar hai să ne rugăm, iar dacă Dumnezeu vrea să fii tu acolo, se vor deschide uşile pentru tine.”

 

  •  îşi încurajezează soţia să se dezvolte: „Am încurajat-o să îşi dezvolte darul deosebit în cadrul slujirii creştine.”

 

  • dovedeşte maturitate spirituală: „I-am spus acelui frate că mă îndoiesc de autenticitatea misiunii sale de a ne vizita, mai ales din cauza lipsei blândeţii şi a mângâierii.”

 

  •  face din rugăciune o disciplină sfântă: „Înainte să plecăm din casă, ca de obicei, ne-am rugat.”

 

  • e alături de tine în orice situaţie: „Iubita mea, te iubesc. Eu nu pot simţi în trupul meu cât este de mare suferinţa ta, dar încerc să înţeleg puţin din durerea pe care o ai comparând-o cu suferinţa din sufletul meu.”/ „Când îi făceam duş nu putea sta fără oxigen mai mult de 15-20 de minute.”

 

  • cunoaşte Adevărul mai presus de orice lege lumească: „Puteţi aprinde lumânarea pentru liniştea dvs. Să ştiţi că lumina acestei fete este şi va rămâne Isus Hristos, care S-a jertfit pentru ea şi pentru noi toţi. / Credeţi că aceste aparate au ţinut-o în viaţă? Dumnezeu a spus stop vieţii ei şi s-a oprit!”

 

 Mulţumesc, Daniel, pentru lecţii pe care nici o carte, oricât de bine documentată ar fi, nu ne-ar putea învăţa ce ne-a învăţat viaţa ta, împletită cu moartea celei ce ţi-a fost soţie.”

Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” – Romani 8:38-39

Tu cum stai cu disciplina?

Îţi aminteşti, cititorule, că ţi-am zis la început că am ceva să-ţi spun despre nopţi pierdute, templul Duhului Sfânt, şi alte „reguli” de care unii deja sunt plictisiţi?

Dragul meu, mi-am permis o glumă subtilă referitoare la faptul că am încălcat imediat ce am ajuns acasă „regula pastorului”. Dar ce vroiam să-ţi spun e asta: când inima îţi plânge, e greu să dormi. Când inima îţi plânge, regulile lumeşti nu doar că pot fi încălcate, ci ar trebui să fie încălcate. Să nu fim legalişti (ca să nu spun farisei) şi să ne dăm mari în faţa lumii, că noi niciodată…

Să fim în schimb autentici. Şi supuşi unui Dumnezeu care niciodată nu dă greş.

Care niciodată nu e nedrept şi niciodată nu te lasă.

Ce-ţi cere El e să fii disciplinat. Şi disciplina asta înseamnă că uneori e nevoie să pierzi nopţile, cu sufletul pe genunchi. Să citeşti cuvântul Său ori cuvântul unor inimi ca cea a lui Daniel, care te învaţă smerenia, bucuria adevărată şi iubirea necondiţionată.

Cu inima-rugă, îngenunchez la tronul Său, şi-I mulţumesc pentru scrisoarea pe care ne-a trimis-o, nouă, tuturor,  prin cartea „Iubirea înseamnă mai mult decât cuvinte”!

Mulţumim, Doamne Isuse, pentru că ne dai modele de viaţă, să mergem înainte, urmându-Te, până vei veni să ne iei! Ajută-ne Tu să fim lumină pe cărarea lumii, şi mângâiere pentru cei aflaţi în suferinţă. Şi de va fi să fie nevoie să ne zdrobeşti pe noi pentru ca alţii să Te cunoască, ajută-ne să acceptăm cu bucurie voia Ta!

Pentru cei ce doriţi sa comande cartea, scrieti la adresa: daniel15popescu@gmail.com

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Showing 3 comments
pingbacks / trackbacks

Leave a Comment

0
error: Acest continut este protejat !!